Archive for the ‘Uncategorized’ Category

Ce ne facem cu şomerii?

Posted: Octombrie 19, 2010 in Uncategorized

 

Şomeri, în cel mai bun caz, spun. Mi-e groază. Mii de oameni, disperaţi. Cum să nu fie asta deprimant? Credeţi că inutil FMI a condiţionat primul împrumut de investiţii? Este vorba despre cea mai simplă regulă a unui sistem economic. Investeşti şi câştigi. Costurile suportate de angajatori pentru fiecare muncitor sunt duse până la insuportabilitate. Dar dacă eu, angajat, refuz să fiu „însemnat” într-un carnet de muncă, să plătesc taxe inutile? Argumente…. oho! Sănătate, praf, Educaţie, pulbere, Şomaj, până când… Cu alte cuvinte, voi lucra la negru, doar pentru a avea şi bani de mâncare. Atunci, dacă eu nu plătesc, asta înseamnă că statul va trebui să pulseze în locul meu pentru persoanele cu dizabilităţi, pentru pensionari, pentru şomeri. Sunt depăşiţi de situaţie! Nu dorim moarte statului, dar pentru asta trebuie să avem şi unde să ne angajăm. Aşadar, prin nimicirea micilor întreprinzători (că de investitori şi mari companii nu ne facem speranţe curând), acesta este rezultatul.

Să aducem în discuţie şi mecanismul economic. La nivel macro, un sistem trebuie să aibă posibilitatea de autoreglementare. Aici să spunem că putem fi de acord cu intervenţia statului la nivel de încadrări juridice. Că până la urmă, pentru asta există conducători, să vadă lucrurile în ansamblu. Ca şi în cazul unei companii. Managerul nu trebuie să ştie cu lux de amănunte cum se schimbă becul, ci doar direcţia în care trebuie să lumineze. Asta este datoria lui, punct.

Nu pot fi de acord însă cu această practică a intervenţiei protective a statului. Nu din principiu, ci pentru că la nivel de management avem doar nişte păsări de vânătoare ce se cred privighetori cu viziune. Bineînţeles că lucrurile în economie sunt interdependente.

Ce se realizează totuşi prin măsurile pe care le aplică Guvernul, fie prin asumarea răspunderii, fie prin ordonanţe de urgenţă. În primul rând, încearcă dumnealor o aşa-zisă viziune. Numai că nu dau argumente, iar cetăţenii, printr-o atitudine normală, se sperie de ceea ce nu înţeleg. Să ne înţelegem, nu spun că măsurile Guvernului Boc sunt de înţeles.

Dar, să venim cu următorul scenariu: Se prezintă, pe capitole, liniile ce conduc la planul de guvernare. Îmi veţi spune că asta se face, că este o practică plină de minciuni pentru a lua ochii electoratului. Ei, aici e aici. Situaţie de criză, bun. Avem de gând următoarele…… astfel încât, o situaţie ca cea a măririi TVA-ului peste noapte să nu pună pumnul în gură intreprinzătorilor. Acum sincer, cum să îţi vină să investeşti?

Legea pensiei şi legea salarizării. Doamneeee câta scandalul! Moţiunea de cenzură, şi mai şi. Se fac fel de fel de calcule, în condiţiile unei prezenţe maxime. Vom vedea… poate că vor reuşi să dea jos Guvernul. Întrebarea e alta … pe cine va numi Băsescu?

 

 

Anunțuri

… spun specialiştii.

Intru în pasajul de la Universitate întâmpinată de câţiva liceeni, sau să spunem că erau studenţi în primii ani, care împărţeau de zor flyere roz. Mă aşteptam să fie vreo promovare a unui salon … sau ceva de genul. La ieşire din pasaj, alţii. Dar de data asta treceau de prima tinereţe. Mă urc în 69 (autobuzul) şi îmi arunc privirea. Concursul internaţional de yoga promovat de MISA. Deja văd cum se resuscitează primele pagini. Numeroase premii la Costineşti, de ce nu mă mir. Ori, în strictă legătură cu tematica „axată pe continenţa sexuală şi pe trezirea capacităţilor paranormale”, cred că ar putea scoate ţara din criză. Păi dacă tot au de gând să trezească, să spunem, capacitatea de a gândi în locul guvernanţilor, măcar să fie într-un cadru organizat, nu ?

Demisie din bun simţ

Posted: Octombrie 13, 2010 in Uncategorized

Ia te uită utopia. Urlă presa, sau mai nou, este acuzată că instigă la revoltă. Să stabilim nişte linii clare cum e şi cu puterile noastre minunate din statul de drept. Avem Parlament, bun. Sistem greoi de adoptare a legilor (asta ar suna a glumă pentru Roberta Anastase), nu atunci când 1+1 fac 3. Guvern cu ministere după placul inimii. Inimii cui… ştim cu toţii. Şi acum partea care ar trebui să garanteze echitatea: Preşedinţia. Brusc nu îmi mai vine să râd. Aaaa, şi să nu uit, în manuale, presa este a patra putere.

Cică răul se taie de la rădăcină. Probabil la asta s-au gândit cârmaşii cu reducerile salariale, zic şi eu. Numai că ei au văzut rădăcina în cei mulţi a căror răzvrătire oricum nu semnifică mare lucru. Drept dovadă, un întreg minister s-a răsculat. Un ministru încolţit într-o astfel de situaţie încă se mai poate salva moral prin DEMISIE. Nu spun că asta ar rezolva problemele angajaţilor. Dar măcar ar putea suporta un nou val de schimbări conduşi de iluzia că nu au făcut totul în zadar. Da, este o problemă. Sentimentul de inutilitate deprimă, ba chiar mutilează, umileşte.

Bun, nu toată lumea se pricepe la politică, şi asta este o concluzie evidentă a tot ce ne înconjoară. Apreciem intenţia de viziune pe care ne-o tot flutură partidele pe sub nas. Dar nu întratât încât cred ei. Am vrut UE, am primit, dar plătim mai mult decât luăm. Am vrut FMI, am primit cu vârf şi îndesat, că şi nepoţii nepoţilor vor mai plăti pentru noi. Aici se ridică două chestiuni realmente de plâns. Nu voi face teoria alegerii raţionale aici (un curs extraordinar de greu, încă sunt marcată de examenul din facultate). Ce vreau să subliniez însă reprezintă tocmai esenţa acestor acţiuni. Importul de modele gata structurate LA NOI NU FUNCŢIONEAZĂ. Cam cât de des ar trebui să repetăm lucrul acesta pentru a fi înţeles?

Poate că încă mai trăiesc cu micile mele iluzii (rămăşiţele cursurilor din facultate şi master) că politicile publice nu sunt doar chestiuni de teorie. Întradevăr, ar spune unii, nu m-am maturizat, nu pot să mă împac cu gândul că totul este atât de deprimant.

„E uşor să critici”, spun unii. Ok, sunt perfect de acord cu asta. Deci, cum facem? Plecăm din ţară?